Otetelișenii sunt cunoscuți ca patrioți ai Țării Românești și de-aceea nu ne prinde mirarea de-a vedea la ce frumoase scopuri a destinat acest boier bătrân averea sa. Încă de pe la anul 1830 vedem figurând un Otetelișanu în Societatea Filarmonică, vedem cum începătorul teatru românesc tiparește repertoriul său, nepretențios – și cu toate acestea ales -, dintr-un fond al caminarului Otetelișanu. (…) La moartea boierilor, averea lor va forma un fond pentru crearea unui institut de fete, cărora – zice testamentul -, li se va da învățătura și creșterea ce se cuvine unor mame de familie, fără pretenții și fără lux.
Escedentul eventual al averei se va capitaliza și va constitui un fond de zestri pentru elevele acelui institut, cari însă nu vor putea fi nici mai mari, nici mai mic decât de două sute de galbeni. (…)
În acest bărbat, Ioan Otetelișanu, recunoaștem generația trecută a Țarei Românești: binevoitoarea, patriotica generație care forma floarea Țarei Românești înainte de 1848. De la anul acesta începând, românii au pierdut simțul istoric.
Boierii Otetelișeni în vizită la Conacul din Benești
Cuvinte nouă, fără cuprins, oameni noi – fără trecut și fără valoare, o limbă păsărească în locul vrednicei limbe a strămoșilor, instituții nepotrivite cu trebuintele modeste ale țăranului dunărean au înnăbușit frumoasele si spornicele începuturi ale unei literaturi într-adevăr românești, ale unui naționalism, de un cuprins real și nu de fraze banale.
Nu-i minune dacă, în mijlocul unei dezvoltări care, cu suflarea sa nelegiuită, au rupt fir cu fir toate tradițiile istorice, au risipit piatră cu piatră vechea comoară a averei sufletești și materiale a poporului românesc, oameni mai vechi s-au dat uitării, încât abia se mai auzea de ei, și că vin a reîmprospăta numele lor în memoria unor urmași nedemni prin tristul și ultimul act de iubire catre neamul lor, prin testament.
Fie-i țărâna ușoara și amintirea neuitată!
Mihai Eminescu, 16 iunie 1876
