Familia Otetelisanu

Știați că Iordache Otetelișanu a tipărit prima revistă din Oltenia, un săptămânal despre familie, folosind pentru aceasta tipografia pictorului Constantin Lecca? Că tot el a construit unul dintre stabilimentele balneare de la Olănești și chiar mai mult, că un învățat ca Petrache Poenaru, inventatorul stiloului, avea cândva a-i mulțumi pentru soarta sa și pentru realizările din întreaga viață?

“Am crescut sub povăţuirile şi sprijineala dumnealui şi îi sânt dator pentru aceasta în toată viaţa”, spunea cândva Petrache Poenaru despre ilustrul său unchi, Iordache Otetelișanu.

Iordache era un mare erudit, care avea în casă peste 600 de cărți în limba franceză, printre care și o celebră enciclopedie, adora să citească din Diderat, Buffon, Pascal sau Montesquieu, vorbea grecește cu o impecabilă eleganță și era respectat ca unul dintre boierii luminați ai vremii.

Lucrurile n-au stat întotdeauna așa în familia uneori strâmtorată a boierilor Otetelișeni. În copilărie, „văzându-să că au ajuns de vârstă fără învăţătură de carte şi la atâta sărăcie cât nu le mâna să plătească la dascăl”, frații Iordache și Grigore Otetelișanu “s-au închis în sine şi la moşie, unde cu prea puţină de la dascăl începere de învăţătura limbii greceşti, prin multă silinţă ce au pus numai cu singure cărţile ce au avut au izbutit pe cât le-au fost prin putinţă”.

Pentru că era cu zece ani mai mare decât fratele său, Grigore, Iordache s-a văzut nevoit să-și asume, încă din tinerețe, îndatoriri pe care poate le-ar fi trecut, altminteri, cu vederea. Iordache s-a născut pe la 1775. Avea, deci, 24 de ani  în 1799, când tatăl său a murit. Fiind mai mare cu zece ani decât fratele său Grigore, a preluat întreaga greutate a casei: „grea datorie părintească şi în răspundere de zestre la trei surori, iar perinsia (averea) casii părinteşti toată numai o moşie. Prin bune şi drept mijloace cu care s-au purtat, uşurându-să de acea datorie de zestri”.

Pe lângă limba greacă, limba administraţiei din acea vreme, cei doi fraţi au învâţat limba franceză. În timp, ei şi-au pus la punct o bibliotecă impresionantă pentru acele vremuri, cu exemplare prețioase, dintre care în care numai cărţile franţuzeşti numărau 664 de volume.

Pe lângă Marea Enciclopedie Franceză, operele integrale ale iluminiştilor francezi Voltaire, J.J. Rousseau, Boileau, tratate de filozofie, istorie, drept dicţionare, în celebra bibliotecă erau şi cursuri manuale de aritmetică, astronomie, fizică, chimie, medicină, biologie, ştiinţe naturale, mecanică, inginerie, arhitectură, inclusiv câteva cărți de grădinărit. Ideologia iluministă, cunoaşterea realităţilor româneşti sub regimul dur greco-fanariot i-au marcat profund pe cei doi fraţi şi i-a călăuzit întreaga lor viaţă.

Totodată, cei doi fraţi „fără dascăl, căzând la învăţătura inginer-locului, l-au învăţat atâta cât şi-au făcut singuri cu mâinile sale din ergaliile ce au văzut închipuite la matematică, câte au cunoscut că le sânt înlesnitoare spre întrebuinţarea măsurătorii de moşii şi ridicării de hartă, arătându-se între pământenii de dincoaci de Olt cei mai întâi următori acestii epistimii cu care mult folos au făcut patriei la hotărniciile ce din porunci domneşti şi ale divanului au fost orânduiţi.

În această perioadă de muncă şi studiu intense, Iordache s-a implicat şi în educarea nepotului său de soră Petrache Poenaru. Născut la 10 ianuarie 1799 în conacul de la Beneşti, Petrache a fost crescut tot aici de bunica lui.

În 1804, la vârsta de cinci ani, Petrache a fost „la învăţătură în limba greacă” la o rudă din Brădeşti care avea în casă un dascăl grec. Aici a petrecut cinci ani „şi îmi însuşisem aşa de mult această limbă încât mai «că» uitasem limba părinţilor mei, fiindcă dascălul grec mă urmărea de aproape să n-auză că iasă din gura mea altă vorbă decât grecească”. În 1809, mama sa Smaranda l-a încredinţat pe Petrache fratelui său, Iordache, care la cei 32 de ani se formase deja ca un intelectual puternic influenţat de ideile iluminismului.

Petrache îşi amintea cum unchiul său Iordache „întâiaşi dată m-a deprins a citi şi a scrie româneşte, ocupându-mă cu traduceri din greceşte în româneşte. Deşi era foarte sever în educaţiunea ce-mi da, însă el îmi aprinse în tinereţe făclia adevărului şi văzui de timpuriu ce este de folos omului. Ascultai în fine morala ce-mi făcea şi-mi intra în inimă iubirea de învăţătură”.

Pe Petrache Poenaru primii cinci ani de viață, petrecuţi la Beneşti cu bunica sa, şi apoi anii în care a stat pe lângă unchiul său Iordache, l-au marcat profund şi decisiv, acest boier luminat şi patriot deschizându-i cartea ştiinţei şi a preţuirii limbii şi naţionalităţii române. Mai târziu, când se afla la studii la Viena, îşi amintea despre unchiul său: „a îngrijit pentru mine la orice mi-a fost de folos şi la trecut prin putinţă am crescut sub povăţuirile şi sprijineala dumnealui şi sânt dator pentru aceasta în toată viaţa, netăgăduită mulţumire”.

Iordache Otetelişanu a fost în primul rând om de legi, magistrat, pornind de la primele grade judecătoreşti şi terminând ca Preşedinte al Divanului Craiovei. Bun cunoscător al pravilelor scrise şi nescrise, până în 1821 făcuse deja zece ani în slujbe judecătoreşti.

În 1819 a făcut, de data asta în calitate de hotarnic, Iordache Otetelișanu a făcut, împreună cu Tudor Vladimirescu, cercetări pentru stabilirea hotarului ţării, împins spre sud de către austrieci. În 1820 hotărnicea moşia Magareţi şi alegea părţi de moşie din hotarul Vârâţi din judeţul Dolj.

Lumea nu mai era un loc stabil la 1821, când Iordache, ca mulți alți boieri ai locului, s-a retras la conacul din Beneşti împreună cu mai multe familii de rude şi prieteni, unde a organizat apărarea în fața cetelor de jefuitori care profitau de instabilitatea de dinaintea revoluției. Boierii Otetelișeni au fost jefuiţi şi batjocoriţi de arnăuţii lui Hagi Prodan şi Macedovschi.

Aceștia din urmă, însă, și-au plătit scump fapta, fiind pedepsiți – unii dintre ei chiar cu viața, de marele Tudor. După ce s-au limpezit lucrurile, dar încă cu frică de jefuitori, Iordache a fugit în Ardeal, unde îl găsim la 17 martie 1821. A revenit în ţară după înfrângerea eteriştilor şi instaurarea ocupaţiei turceşti.

În 1822, episcopul Râmnicului şi o samă de boieri au intervenit la domnitorul Grigore Ghica, primul domnitor pământean după regimul fanariot, să acorde un rang de boierie lui Iordache şi lui Grigore Otetelişanu. „Pentru că – spun ei – ne este la toţi cu necinste să-l vedem pă urma slugilor boiereşti şi altor proşti carii, în streina stăpânire a grecilor cu dare de bani s-au făcut ceia ce nu li să cădea”.

Dacă nu ar fi avut „greutatea şi sarcina datoriei – continuă ei – după cădere şi după cinstea neamului şi după ajutorul firii purtându-să cu înţălepte mijloace, putea să fie acum un paharnic sau un clucer mare. Pentru aceia, rugăm pă Măria Ta cu umilinţă, să te milostiveşti a ridica acest neam căzut, cu cinste şi cu chiverniseală, după cum Dumnezeu te va lumina.

Şi după 1822 Iordache a preferat cariera de magistrat, „fiind cel dintâi cu cunoştinţe la judecăţi şi păzitor dreptăţii”, dar a ocupat pentru scurtă vreme şi alte funcţii şi demnităţi. În 1824, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica la orânduit judecător la Divanul Craiovei.

În 1830, era numit ispravnic al judeţului Dolj, avându-l ca tovarăş pe Dimitrie Polizache. Tot acum, Divanul Craiovei l-a numit membru al Comisiei din Craiova poruncită de Kiselef să facă propuneri pentru reforme.

În 1831 a fost deputat din partea judeţului Vâlcea în prima Adunare Obştească a ţării, cu leafă de o mie de lei pe lună. Pentru a merge la Bucureşti la deschiderea Adunării la 4 martie i se trimitea „podorojnă şi menzil de opt cai”.

În 1831, generalul Kiselev îl orânduia clen (membru) al Divanului judecătoresc din Craiova, secţia civilă, iar în 1834 era Prezident al Sfatului Orăşenesc Craiova şi primea mulţumiri pentru „râvnă şi sârguinţă”. Domnitorul Alexandru Ghica l-a ridicat la rangul de clucer „pentru zelul ce a jărtfit cu cea mai deplină bărbăţie în această slujbă.

În 1838 Alexandru Ghica îl numea Prezident al Divanului Civil din Craiova, în locul lui Constantin Brăiloiu, ocupând această funcţie până la moartea sa la 6 septembrie 1844. 266).

Cu aceiaşi râvnă, influenţat de ideile iluminismului care i-au insuflat credinţa că un popor nu se poate ridica şi o ţară nu se poate moderniza decât prin „iluminare” prin ştiinţa de carte, prin şcoli, Iordache Otetelişanu s-a preocupat de înfiinţarea unor şcoli. Convins de rolul hotărâtor al mamelor în formarea şi educarea copiilor în primii ani de viaţă, a acordat o atenţie specială învăţăturii fetelor.

Astfel, în 1835 a înfiinţat, împreună cu fratele său, cu cheltuiala lor, prima şcoala de învăţături începătoare în satul Beneşti.

În acelaşi an, după ce l-a convins pe marele vornic Lazaro să doneze un teren, Irdache Otetelișanu a ridicat cu fonduri ale Epitropiei bisericii Sfântu Ilie o şcoală primară de fete, un pensionat după modelul apusean, prima şcoală de acest gen înfiinţată în Craiova în care se predau şi obiecte de educaţie practică: lucrul de mână, ţesutul, torsul, canto şi pian. Şcoala s-a numit Lazaro – Otetelişanu. Pentru funcţionare, Iordache i-a destinat fonduri de la Biserica Sfântu Ilie şi de la Biserica Madona Dudu.

În 1841, a înfiinţat o nouă şcoală externă de fete, cu scopul de a da societăţii bune mame de familie, educate şi instruite, subvenţionată tot din fondurile Epitropiei bisericii Sfântu Ilie. Ca epitrop, a acordat o atenţie deosebită îngrijirii şi administrării celor două biserici Sfântu Ilie şi Madona Dudu.

Biserica Sfântu Ilie era aşezată în plin centru negustoresc, pe strada Coperarilor. Cutremurul din 1838 i-a produs stricăciuni, dar Iordache Otetelişanu i-a făcut reparaţii radicale, schimbându-i total înfăţişarea. În 1840, a încredinţat pictarea bisericii lui Barbu Zugravu şi lui Petre Zugravu.

Nu prea i-a plăcut, însă, maniera în care aceştia pictau, așa că încredințează această muncă pictorului Constantin Leca. Acesta, ajutat de Dimitrie Iacsici şi de Tudorache Mavrodolu. C. Lecca, execută aici o pictură bisericească în stil occidental.

Mulţumit de cum a fost pictată biserica Sfântu Ilie, Iordache Otetelişanu îi încredinţează în 1841 şi comanda executării picturii de la biserica Madona Dudu. În vara acelui an s-a dus personal la Viena pentru a cumpăra vopselele necesare. Pictura bisericii, terminată în 1844, a fost executată în ulei în stil occidental şi a fost bine privită de contemporani. Constantin Lecca devine astfel primul pictor român care a executat pictură bisericească în stil occidental.

Pictorul, braşovean de origine, stabilit în Craiova în 1833 se căsătorise cu o nepoată de vară a lui Iordache, Victoria Otetelişanu. Iordache Otetelişanu l-a susţinut şi pentru înfiinţarea unei tipografii, pe care a instalat-o în curtea bisericii Sfântu Ilie. În această tipografie s-au tipărit manuale, piese de teatru, între care şi câteva traduceri făcute de Grigore Otetelişanu şi prima revistă din Oltenia, un magazin săptămânal pentru familie (1838 – 1839). Redacţia revistei a fost chiar în casele lui Iordache Otetelişanu.

Lui Constantin Lecca îi datorăm portretele mai multor membri ai familiei Otetelişanu.

Munca istovitoare depusă ca judecător, epitrop i-au şubrezit sănătatea lui Iordache. Prin 1836, lua „hapurile lui Morăzov” despre care însă Petrache Poenaru spunea că sânt „numai nişte otrăvitoare substanţe”. În 1840 avea să treacă printr-o drama mai mare, deoarece chiar în casa sa, în timpul unui incendiu, a murit una din surorile sale, Uţa Râioşeanu.

În 1841, Iordache a simţit nevoia să-şi facă testamentul, lăsând toată averea fratelui său, Grigore. Începând din 1841, boierul a mers în fiecare an la băi la Olăneşti, unde s-a implicat, împreună cu nepotul său, Toma Olănescu, în construirea chiar a unui stabiliment balnear.

În septembrie 1844, Iordache se simțea tot mai rău, așa că a întocmit o jalbă către domnitor, cerând să fie eliberat din slujba de Prezident al Divanului Craiovei şi să i se acorde o pensie. Iordache Otetelișanu a murit, însă, la 4 septembrie 1844, înainte de a apuca să o înainteze. A fost înmormântat în biserica Sfântu Ilie, alături de vornicul Ilie Otetelişanu.