Malgorzata Rejmer
“Astăzi, deşi locuiesc din nou la Varşovia, România face deja parte din viaţa mea. S-a înrădăcinat în mine graţie oamenilor, limbii şi locurilor pe care le cunosc. Am întotdeauna unde şi la cine să mă întorc”, povestea, nu demult, poloneza Malgorzata Rejmer, o jurnalistă multipremiată, care spune, cu modestie, că nu se consideră scriitoare sau reporter, ci pur și simplu un om care scrie.
Prin amabilitatea Institutului Polonez de la București, cartea scrisă de ea în timpul unei rezidențe de documentare în România, “București. Praf și sânge”, va fi oferită jurnaliștilor invitați în tabăra de documentare de la Conacul Otetelișanu. Cartea, un reportaj scris în stil literar și devenit best-seller în Polonia, ar putea prilejui dezbateri cu privire la reportaj, un gen jurnalistic poate marginalizat în entuziasmul comercial, dar care a supraviețuit admirabil, prin reprezentanți cu har și notorietate.
Ca și în România, criza a afectat instituțiile de presă poloneze, însă reportajul a rămas un gen chiar foarte popular în Polonia, spune Malgorzata, și poate asta se datorează curiozității definitorii a oamenilor, sau poate unor predecesori ca Ryszard Kapuscinski. Alături de altele, și acest subiect se va afla pe lista temelor de dezbatere în tabăra de la Conac, programată în perioada 5-9 iunie, care va deschide seria evenimentelor dedicate mediului artistic și industriilor creative.
Vom avea onoarea de a fi vizitați de zece tineri jurnaliști din presa culturală, cinci scriitori și cinci fotoreporteri, care sunt invitați să găsească inspirație pentru poveștile lor într-un decor care-și păstrează încă parfumatele istorii. Evenimentul face parte dintr-un amplu program de rezidențe culturale, inițiat de Fundația “Domeniul Otetelișanu”, și organizat în parteneriat cu Artoteca și Arts United.
Cartea București. Praf și sânge este un best-seller în Polonia
Institutul Cultural Polonez ne va sprijini cu povestea tinerei ziariste care a vizitat pentru prima oară Bucureștiul în 2001, dar care a revenit, documentată, în 2011 și a rămas aici, cu mici pauze, vreme de doi ani. Face parte dintr-o tânără elită a reporterilor polonezi, care s-a format începând din anul 1997, când „Gazeta Wyborcza”, cotidianul cu cea mai largă audienţă din Polonia, a început să publice săptămânal un supliment special, intitulat „Duży Format”/„Format Mare”, cuprinzând reportaje literare.
Oricât de mult s-ar tăia din paginile revistelor și ale ziarelor, oricum va rămâne loc pentru reportaj, spune ea, militând pentru genul care i-a adus faima. Malgorzata Rejmer, este, deopotrivă, pasionată de România, ne vorbește destul de bine limba și urmărește trendurile culturale din țară, în special cele din cinematografia românească, pe care o consideră cel mai bun produs pentru export al României în această perioadă. De altfel, chiar și-a scris teza de doctorat despre filmul românesc, așa pare să fi apărut ideea cărții ei, pentru că, avea ea să povestească, cu cât citea mai multe despre România, cu atât dorea mai mult să și scrie despre această ţară.
Își imaginează viața ca fiind o mare călătorie. Ii place să plece dintr-un loc în altul, să absoarbă energiiile fiecărui oraș, să îi afle poveștile. “După ce am acumulat un bagaj mare de emoții și povești, merg mai departe”, spune ea. Așa s-a întâmplat și cu Bucureștiul: a primit o bursă de la Ministerul Culturii, și-a făcut valiza şi a plecat spre boema unui oraș eclectic, care i s-a prezentat în toată splendoarea, cu o vilă valahă lângă un arc de triumf, cu un fel de castel comunist numit Casa Poporului și cu un șir de case pariziene, pe lângă un alt șir de blocuri adormite.
Absolventă a Studiilor Individuale Interdisciplinare Umaniste şi Sociale din cadrul Universităţii din Varşovia, Malgorzata Rejmer, născută în 1985, este laureată a Premiului Planete Doc Review pentru reportaj scris în 2008. A debutat, în 2009, cu romanul Toksymia, nominalizat la Premiul literar Gdynia şi la Premiul Asociaţiei Editorilor de Carte din Polonia. Este, de asemenea, și bursieră a Ministerului Polonez al Culturii şi Patrimoniului Naţional. Recent, Editura Czarne i-a publicat seria de reportaje Bukareszt. Kurz i krew (Bucureşti. Praf şi sânge).
Fundația Domeniul Otetelișanu, Arts United și Artoteca își așteaptă oaspeții la Conacul de la Benești
S-a atașat de România, pe care o vizitează din când în când și acum și pe care a cunoscut-o din inima unei boeme care a lăsat loc de multe istorii. A locuit în casa unui anume Cosmin, un tip care făcuse un adăpost pentru oamenii aflaţi în trecere, într-un fel de suspensie, care aveau nevoie de un adăpost temporar.
Era ca un fel de insulă dintr-o altă lume, avea să spună Malgorzata în interviuri, descriindu-și camera cu mobilier de design, covoare vechi româneşti, lămpi turceşti şi aparatură de developare foto marca poloneză Krokus.
Sunt multe cele despre care a scris, într-o Românie în care cunoștea suficient de multă lume încât multe dintre povești să vină singure spre ea, mergând pe stradă poate, fără să mai fie cazul să le mai caute. Multe sunt și poveștile care au rămas nespuse.
Pentru că nu a fost timp sau, de multe ori, pentru că a decis să evite stereotipurile prea mult rulate într-un Occident care consuma cu entuziasm același tip de scenariu.
“Nu am scris despre copiii care trăiesc sub pământ, în canale, fără acte, uitaţi de sistem, împreună cu părinţi care se droghează. Nu am scris despre ambulanţa de noapte, cu care mergea prietenul meu să împartă prezervative şi ace pentru narcomani şi prostituate – era o temă puternică, dar n-am vrut să prezint o imagine patologică a Bucureştiului. Chiar şi-aşa, datorită înclinaţiei mele spre pesimism, cartea aceasta nu e prea senină”, declara autoarea într-un interviu publicat de portalul onet.pl.
