Un tânăr cu obrajii supți de învățătură, arătându-se demn în costumul său nobil, garnisit cu fireturi de aur și argint, avea să-i stea în față marelui Tudor, chiar în anul în care izbucnea și în Țara Românească marea revoluție. Petrache nu trecuse încă nici prin cei zece ani de studii în Occident și nici nu avea prestanța unei prestigioase activități publice în 1821, când l-a întâlnit pe Tudor Vladimirescu.
Otetelișenii sunt cunoscuți ca patrioți ai Țării Românești și de-aceea nu ne prinde mirarea de-a vedea la ce frumoase scopuri a destinat acest boier bătrân averea sa. Încă de pe la anul 1830 vedem figurând un Otetelișanu în Societatea Filarmonică, vedem cum începătorul teatru românesc tiparește repertoriul său, nepretențios – și cu toate acestea ales […]
Puțini știu astăzi că sub Palatul Telefoanelor din București se ascunde o legendă. O poveste care începe, undeva, prin secolul al XVIII-lea, pe când Capitala se afla încă sub o puternică influență orientală, pe când Ulița cea Mare abia devenea Lipscaniul de acum și pe când prin oraș tocmai răsăreau fundațiile monumentelor de astăzi, cum ar fi biserica Cretzulescu sau biserica Stavropoleos. În vremea aceea, boierul oltean Iancu Otetelișanu şi-a cumpărat o bucată de pământ în centrul Bucureștilor…
Pe la Conacul Otetelișanu a trecut, cândva, și Tudor Vladimirescu, cu doar câteva săptămâni înainte de a fi arestat și ucis de Eterie, în mai 1821. După cum se știe, boierii Otetelișeni i-au fost întotdeauna apropiați conducătorului mișcării revoluționare, iar acesta avea să le fie alături în vremuri în care “pânza morții părea să li se fi lăsat tuturor pe ochi” – așa cum avea să povestească, într-o scrisoare, Iordache Otetelișanu.
Minți luminate, mari patrioți și iubitori de cultură națională, boierii Otetelișeni au influențat, aproape fără excepție, istoria acestor locuri, încă de la Radu Otetelişanu, mare postelnic în sfatul domnesc al lui Mihai Viteazul, și până la vestitul Iordache Otetelișanu, învățat, iubitor de artă și filantrop, sau Iancu Otetelișanu, director al Teatrului Național, primul care a încurajat și sprijinit formarea unui repertoriu în limba română. Otetelişenii sunt o ramură desprinsă din neamul Buzeştilor.
Vistieri, postelnici, conducători sau politicieni, boierii Otetelișeni sunt figuri importante nu numai în istoria Olteniei și în cea națională, dar au avut de jucat roluri semnificative în momente sensibile ale istoriei regionale. Radu Otetelișanu, de pildă, făcea, cândva, parte din delegaţia formată din 12 boieri în frunte cu mitropolitul Eftimie, episcopul de Buzău şi cel de Râmnic, trimisă de Mihai Viteazul de Alba Iulia pentru a obţine sprijin împotriva turcilor. Minți luminate, mari patrioți și iubitori de cultură națională, boierii Otetelișeni au influențat, aproape fără excepție, istoria acestor locuri, încă de la Radu Otetelişanu, mare postelnic în sfatul domnesc al lui Mihai Viteazul, și până la vestitul Iordache Otetelișanu, învățat, iubitor de artă și filantrop, sau Iancu Otetelișanu, director al Teatrului Național, primul care a încurajat și sprijinit formarea unui repertoriu în limba română.
Într-o vreme a marilor schimbări și a căutărilor privind identitatea națională, domnitorul Gheorghe Bibescu poruncea, prin afiș domnesc, ca Departamentul din Lăuntru să-i dea vornicului Ioan Oteteleşanu 150 de galbeni pentru încurajarea unei trupe de teatru care-și asumase pe atunci insolita misiune de a reprezenta piese scrise în limba naţională.
Știați că Iordache Otetelișanu a tipărit prima revistă din Oltenia, un săptămânal despre familie, folosind pentru aceasta tipografia pictorului Constantin Lecca? Că tot el a construit unul dintre stabilimentele balneare de la Olănești și chiar mai mult, că un învățat ca Petrache Poenaru, inventatorul stiloului, avea cândva a-i mulțumi pentru soarta sa și pentru realizările din întreaga viață? “Am crescut sub povăţuirile şi sprijineala dumnealui şi îi sânt dator pentru aceasta în toată viaţa”, spunea cândva Petrache Poenaru
„Toate năravurile, bune sau rele, le dobândeşte omul cât este în braţele maicii sale, mai nainte de a intra în lume”, credea boierul Grigore Otetelișanu, căruia i se spunea cândva, cu ironie, că și-ar fi trădat rangul și egalii, pentru a deveni avocatul țăranilor din Oltenia. Boierul, care a locuit până în ultima sa clipă în conacul de la Benești, era un erudit care adunase cu sârg cele mai prețioase volume într-o impresionantă bibliotecă, un bărbat care a rămas în istorie ca un iluminat autodidact, care, oriunde ar fi mers, purta cu el trei-patru cărți, pe care le răsfoia în oricare clipă de liniște.
Și-a montat un cadran solar la conacul de la Benești, a meditat cu privire la lungimea stânjenului și îi plăcea să zăbovească săptămâni întregi asupra traducerilor din greacă sau din franceză, fie că erau piese de teatru, povești sau tratate științifice. Grigore iubea arta suficient de mult încât să-l l-a sprijine pe pictorul Constantin Lecca, căruia i-a donat cândva două case.
