Familia Otetelisanu

Strălucita legendă a boierilor Otetelișeni

Pinterest

Nicolae Otetelisanu

Iordache Otetelișanu. “Văzându-să că a ajuns de vârstă fără învăţătură de carte şi la atâta sărăcie cât nu îi mâna să plătească la dascăl, s-a închis în sine şi la moşie, unde cu prea puţină învățătură de la dascăl, începu învăţătura limbii greceşti, prin multă silinţă și numai cu singure cărţile ce au avut au izbutit pe cât le-au fost prin putinţă”.

Minți luminate, mari patrioți și iubitori de cultură națională, boierii Otetelișeni au influențat, aproape fără excepție, istoria acestor locuri, încă de la Radu Otetelişanu, mare postelnic în sfatul domnesc al lui Mihai Viteazul, și până la vestitul Iordache Otetelișanu, învățat, iubitor de artă și filantrop, sau Iancu Otetelișanu, director al Teatrului Național, primul care a încurajat și sprijinit formarea unui repertoriu în limba română. Otetelişenii sunt o ramură desprinsă din neamul Buzeştilor.

Vistieri, postelnici, conducători sau politicieni, boierii Otetelișeni sunt figuri importante nu numai în istoria Olteniei și în cea națională, dar au avut de jucat roluri semnificative în momente sensibile ale istoriei regionale. Evocându-i doar pe câțiva dintre aceștia, amintim că Radu Otetelișanu, de pildă, făcea, cândva, parte din delegaţia formată din 12 boieri în frunte cu mitropolitul Eftimie, episcopul de Buzău şi cel de Râmnic, trimisă de Mihai Viteazul de Alba Iulia pentru a obţine sprijin împotriva turcilor.

Alte timpuri au avut alte povești, dictate, poate, de interese anume în momente tensionate ale istoriei sau poate de intrigi pe care nu le înțelegem pe deplin. După înlăturarea lui Ştefan Cantacuzino, de pildă, care a pierit sugrumat la Constantinopol împreună cu tatăl său – stolnicul Constantin Cantacuzino -, turcii au numit un domnitor grec, pe Nicolae Mavrocordat, care a fost mutat din Moldova şi care a intrat în Bucureşti la 10 februarie 1716. Boierimea pământeană se plângea, însă, de numărul mare de greci în ţară şi în dregătorii, iar pe Ilie Otetelişanu îl regăsim printre boierii din Oltenia care, la 19 iulie 1718, împreună cu episcopul Râmnicului, Damaschin şi mai mulţi egumeni semnează o adresă către prinţul Eugen de Savoia, prin care-l încredinţează de supunerea lor şi cer ca în tratatul de pace cu turcii să se stipuleze alipirea Olteniei la Austria.

scan0005

Iancu Otetelișanu. În 1845 Ioan Otetelişanu a primit şi direcţia Teatrului Naţional. În această calitate a încurajat realizarea unui reportoriu original în limba română, susţinând trupa întemeiată de Costache Caragiale.

În 1720, Ilie Otetelișanu a ctitorit Biserica Sf. Ilie din Craiova, pe care a dăruit-o cu argintărie, veşminte şi cărţi. După el l-a lăsat ctitor pe vărul său, Barbu Otetelişanu. Atât pe el, cât şi pe cei care vor urma ca ctitori la această biserică îi îndatora ca din prisosul venitului „să îmbrace săracii, să scoată datornicii din temniţă, să hrănească bolnavii”. 

Ioan (Iancu) Otetelișanu a fost, începând din 1825, stolnic, vel stolnic, căminar, vornic sau mare logofăt.

S-a mutat la Bucureşti, a fost deputat în Adunarea Obştească după intrarea în vigoare a Regulamentului Organic, iar ca arendaş al salinelor a făcut o mare avere. A devenit un apropiat al domnitorului Gheorghe Bibescu, care în anul 1844 l-a trimis în Serbia la prinţul Caragheorghevici cu o scrisoare, să prezinte „dorinţa de bună vecinătate”. A fost ales preşedinte al Sfatului Orăşenesc al Capitalei între 1845 şi 1848. În timpul revoluţiei de la 1848 a fost înlocuit cu Cezar Boliac şi a emigrat la Braşov. La propunerea domnitorului Gh. Bibescu a fost decorat de sultan cu ordinul Nişan Iftihar.

Până la 1848, influenţat şi de cumnatul său Ion Câmpineanu, a fost membru al societăţilor culturale create de francmasonerie. În 1833 I.N. Rădulescu, Ion Câmpineanu şi C. Aristia au fondat Societatea filarmonică, prima lojă masonică a românilor din România cu activitate la vedere.

În 1845 Ioan Otetelişanu a primit şi direcţia Teatrului Naţional. În această calitate a încurajat realizarea unui reportoriu original în limba română, susţinând trupa întemeiată de Costache Caragiale.

Prin afiş domnesc, Gheorghe Bibescu poruncea Departamentului din Lăuntru să-i dea vornicului I. Oteteleşanu 150 de galbeni pentru încurajarea trupei care reprezintă bucăţi scrise în limba naţională. În august 1858 puterile garante au încheiat Convenţia de la Paris, noua Constituţie care înlătura regimul regulamentar. Potrivit noilor prevederi electorale, I. Otetelişanu a fost singurul pe lista alegătorilor direcţi din judeţul Vâlcea (venit peste 1000 de galbeni).

Barbu Otetelisanu

Ilie Otetelişanu.

Deşi considerat partizan al foştilor domnitori Gh. Bibescu şi B. Ştirbei, I. Otetelişanu a candidat la tronul Ţării Româneşti, evident fără a avea prea mari şanse. Fratele lui Ioan, Costache Otetelișanu, a fost şi cârmuitor al judeţului Olt.

La 15 octombrie 1839 locuitorii judeţului Olt îi dădea un certificat de mulţumire „pentru chipul lăudabil cum a condus judeţul, îngrijind de liniştea, petrecerea şi odihna lor a fi nebântuite. Iordache şi fratele său, Grigore, au fost mari iubitori de carte, autodidacţi: „văzându-să că au ajuns de vârstă fără învăţătură de carte şi la atâta sărăcie cât nu le mâna să plătească la dascăl s-au închis în sine şi la moşie, unde cu prea puţină de la dascăl începere de de învăţătura limbii greceşti, prin multă silinţă ce au pus numai cu singure cărţile ce au avut au izbutit pe cât le-au fost prin putinţă”.

Cei doi frați au înfiinţat împreună prima şcoală sătească la Beneşti, în 1835. După moartea lui Iordache, în 1844, Grigore s-a îngrijit de cele două şcoli, pornind de la convingerea că „toate năravurile bune sau rele le dobândeşte omul cât este în braţele maicii sale, mai nainte de a intra în lume”, mamele având deci un rol esenţial în educaţia copiilor.

PRESS REPORT

Facebook