Familia Otetelisanu

Grigore Otetelişanu, binefăcătorul pictorului Constantin Lecca

Pinterest

Grigore Otetelisanu, alaturi de Olga si Nicolae„Toate năravurile, bune sau rele, le dobândeşte omul cât este în braţele maicii sale, mai nainte de a intra în lume”, credea boierul Grigore Otetelișanu, căruia i se spunea cândva, cu ironie, că și-ar fi trădat rangul și egalii, pentru a deveni avocatul țăranilor din Oltenia. Boierul, care a locuit până în ultima sa clipă în conacul de la Benești, era un erudit care adunase cu sârg cele mai prețioase volume într-o impresionantă bibliotecă, un bărbat care a rămas în istorie ca un iluminat autodidact, care, oriunde ar fi mers, purta cu el trei-patru cărți, pe care le răsfoia în oricare clipă de liniște.

Și-a montat un cadran solar la conacul de la Benești, a meditat cu privire la lungimea stânjenului și îi plăcea să zăbovească săptămâni întregi asupra traducerilor din greacă sau din franceză, fie că erau piese de teatru, povești sau tratate științifice. Grigore iubea arta suficient de mult încât să-l l-a sprijine pe pictorul Constantin Lecca, căruia i-a donat cândva două case.

Tot el a înființat, suportând toate cheltuielile, prima școală din satul Benești, care se afla mai sus de conac, la o răspântie de drumuri. De altfel, Țara Românească gândește cu recunoștință la munca fraților Grigore și Iordache Otetelișanu, care au avut știința de a folosi spre binele celorlalți funcțiile publice pe care le-au ocupat în Gorj și care au schimbat soarta învățământului de masă din Oltenia, prin dăruirea cu care și-au asumat responsabilități sociale de-a lungul vieții.

Grigore, fratele mai mic cu zece ani al lui Iordache, avea gust pentru ideile iluministe, a avut şi el preocupări literare, a ocupat funcţii publice și și-a făcut o misiune de credință din a se îngriji de biserici sau de școli. Înainte de toate acestea, însă, el a excelat ca hotarnic şi ca inginer.

S-a născut în 1786 și o vreme și-a ocupat-o cu educația, astfel încât, deși era destul de târziu, în 1829, Grigore nu avea încă nici-un rang de boierie. Abia în 1839 a devenit serdar, în 1841 paharnic, în 1846 clucer şi în 1852 mare agă.  În 1845 – 1846, Grigore a fost Ocârmuitor al judeţului Gorj, și așa a sprijinit dezvoltarea şcolilor săteşti şi în acel judeţ, iar patru ani mai târziu era membru al Curţii de Apel din Craiova.

Grigore OtetelisanuInfluenţat puternic de operele iluminiştilor, aflate cu sutele de volume în biblioteca sa, era un „boier luminat” care a acţionat în spiritul acestora. A înfiinţat împreună cu fratele său prima şcoală sătească la Beneşti, în 1835.

După moartea lui Iordache, în 1844, Grigore s-a îngrijit de cele două şcoli înfiinţate de acesta, pornind de la convingerea că „toate năravurile bune sau rele le dobândeşte omul cât este în braţele maicii sale, mai nainte de a intra în lume”, mamele având deci un rol esenţial în educaţia copiilor.

La 13 august 1845, Petrache Poenaru, directorul Eforiei Şcoalelor l-a numit pe unchiul său membru al Comitetului de Inspecţie al Şcolii Lazaro – Otetelişanu. Tot Iordache s-a îngrijit de biserica Sfântu Ilie din Craiova, dar şi de biserica din Beneşti, pe care a reparat-o în anul 1868.

Grigore a moştenit şi cărţile fratelui său, dar și-a îmbogăţit continuu biblioteca cu noi cărţi cumpărate. Volumele erau depozitate cu grijă, o parte în casele din Craiova şi o altă parte la conacul din Beneşti. Autodidact, avea grijă întotdeauna să ia cu sine cărţile necesare oriunde mergea.

Și-a iubit așa de mult cărțile încât s-a îngrijit de ele și după moarte, cu speranța că vor folosi altor iubitori de științe, care vor dori să învețe. Grigore a lăsat prin testament ca din fondurile bisericii Sfântu Ilie să se facă o clădire în care să se aşeze biblioteca şi instrumentele de inginerie „şi alte ştiinţe”, pentru înlesnirea junimei studioase, precum şi obiectele de muzeu ce s-au adunat până acum”.

Grigore este cel care l-a susţinut pe pictorul Constantin Lecca, soţul nepoatei sale Victoria, în activitatea acestuia de tipograf, editor şi artist. În 1840 şi 1841 a cumpărat două terenuri, loc de casă „împotriva casălor d-lui, peste uliţă”, pe care în anul 1844 le-a trecut în proprietatea pictorului.

În tipografia acestuia a tipărit şi câteva traduceri pe care le-a făcut, cum ar fi “Călătoria împăratului Sigismund sau sculptorul şi orbul” – comedie în 4 acte, 1839; “Neghina între grâu sau religie şi făţărnicie” – în trei acte, dramă germană tradusă în greacă în 1881, iar din limba greacă în limba română de Grigore Otetelişanu, în anul 1839; “Canarul, istorie morală şi religioasă” tradusă din limba franceză; “Tratatul de morală şi fericire”, după Raimond de Grigore Otetelişanu. Aceste traduceri s-au bucurat de succes şi au contribuit la dezvoltarea gustului pentru citit.

Grigore Otetelisanu1Sensibil la situaţia ţăranilor, Grigore a intervenit în mai multe rânduri în favoarea lor. Această poziţie a sa a stârnit reacţia negativă a boierilor, intrigi şi calomnii împotriva sa şi eticheta de „avocat al ţăranilor”. Acest fapt l-a determinat să se plângă lui Kisselef, într-o petiţie în limba franceză, cerând pedepsirea celor care-l calomnianu „pentru că, deşi boier, eu am îmbrăţişat cauza poporului şi nu pe a lor”.

Această poziţie i-a atras aprecierea domnitorului Barbu Ştirbei, care l-a numit, la 10 octombrie 1849, membru în comisia pentru chestiunea ţărănească, alături de banul C. Ghica, banul Al. Filipescu, vornicul Constantin Cantacuzino, Logofătul drepteţei Alex. Grigore Ghica, clucerul Barbu Catargiu şi doctorul Arsache.

Comisia trebuia să chibzuiască „un chip mai lămurit relaţiilor între proprietari şi săteni ca, pe de o parte să se chezăşuiască pentru totdeauna drepturile proprietăţei, iar pe de alta – să se îmbunătăţeze starea sătenilor şi să se apere de orice asuprire şi nedreptăţi”. Comisia a elaborat Legiunea agrară din anul 1851 care a reglementat relaţiile agrare până la reforma din 1864. În timpul lucrărilor acestei Comisii, Grigore era invitat la Palat, fie pentru a prânzi, fie la balurile date de domnitor.

Grigore Otetelişanu a fost în primul rând inginer şi hotarnic. Ca inginer, în 1829 era trimis de administraţia rusească să construiască podul de la Cilieni, pe Olt.

În 1838 Petrache Poenaru l-a chemat pe unchiul său, grigore, la Bucureşti, pentru a ajuta comisia numită de domnitor să fixeze lungimea stânjenului. „Azi ne-am adunat pentru această lucrare dar nu ştim ce pornire să luăm. Dacă ai veni D-ta ne-ai lumina calea pe care ar trebui să umblăm”. Această rugăminte o făcea Petrache Poenaru, cel care studiase zece ani în Austria şi Franţa, cel care studiase la celebra Şcoală Politehnică din Paris către unchiul său care era un autodidact despre care spunea că este născut cu duh, „fireşte născocitor”, şi că încă din copilărie s-a ocupat cu matematica aplicată la mecanică şi topografie.

În 1845 primea informaţii amănunţite de la Petrache Poenaru despre un cadran solar, iar în 1856, făcea observaţii pentru a afla meridianul la Beneşti, unde fixase şi un cadran solar la una din ferestrele conacului.

În 1848, Grigore s-a căsătorit cu Mariţa Sevastianca. Cei doi nu au avut copii, lăsându-l moştenitor pe nepotul său de văr, Costică Otetelişanu, şi pe fiul acestuia Grigore.

PRESS REPORT

Facebook